top of page

5 Dressing pentru salate

Adevarul e ca salatele nu prea se consuma fara dressing si nu sunt atat de gustoase. Fie ca adaugam doar ulei (mai mult pentru salatele de rosii si castraveti sau Horiatiki), fie ca este un dressing simplu cu otet si ulei.



Insa astazi va propun 5 dressing-uri care vor face salatele mult mai gustoase, la fel ca cele pe care le savurati la restaurantul preferat. Bineinteles ca in functie de gustul fiecaruia, pot fi modificate dupa bunul plac.


Mod de preparare - video



1.Dressing cu maioneza:

Se potriveste de minune cu salatele verzi cu carne de pui, peste sau carne slaba de porc sau vita. Este o alegere foarte buna pentru salatele de tipul Caesar's. Se depoziteaza la frigider si este indicat sa se foloseasca in termen de 5 zile.

Ingrediente:

  • 250 g maioneza

  • 1 lingura mustar cu boabe intregi

  • 1 lingura zeama de lamaie

  • 1 lingura otet alb

  • 1 lingurita miere de albine

  • 1-2 catei de usturoi

  • sare si piper



2.Dressing cu tahini:

Merge de minune la salatele cu leguminoase, de asemeneaeste un sos deosebit de gustos si satios pe care il puteti servi cu chiftele de naut. Sau cu orice alt fel de salate. Dupa preparare il puteti pastra la frigider pana la 5 zile.

Ingrediente:

  • 2 linguri tahini

  • 2 linguri zeama de lamaie

  • coaja de la o lamaie (optional)

  • 4 linguri ulei de masline

  • 50 ml apa

  • sare si piper



3.Dressing cu otet balsamic:

Probabil ca este cel mai raspandit, bineinteles dupa dresingul de otet si ulei. Este deosebit de gustos si se potriveste aproape cu orice salata. Dupa parerea mea, mai putin cu salata de varza. Cel mai mult imi place in combinatie cu branza sau legume la gratar. Este foarte simplu de preparat.

Ingrediente:

  • 100 ml otet balsamic

  • 100 ml ulei de masline

  • 100 ml miere de albine

  • sare si piper



4.Dressing de citrice:

Este deosebit de gustos, iar dupa parerea mea il puteti servi cu salata preferata, oricare ar fi aceasta. Se depoziteaza la frigider si este indicata consumarea acestuia in termen de 4-5 zile.

Ingrediente:

  • 150 ml suc de citrice (aproximativ 1/2 grapefruit, 1 portocala, 1 lamaie)

  • 100 ml ulei de masline

  • 50 ml miere de albine

  • 1 lingura mustar

  • coaja de la o lamaie

  • coaja de la o portocala

  • sare si piper



5.Dressing de mustar:

La fel ca si dressingul de citrice poate fi servit cu salata favorita, in special cu salatele care contin varza. De aceasta data l-am facut cu otet de mere, dar il puteti prepara si cu otet balsamic alb, este super bun.

Ingrediente:

  • 2 linguri mustar

  • 100 ml ulei de masline

  • 50 ml otet de mere/100 ml otet balsamic alb

  • 2-3 linguri de miere

  • sare si piper



1 comentario


lorigraur
06 jul 2022

Sunt minunate! Mulțumesc

Me gusta
bottom of page