top of page

Legume umplute cu orez

Legume umplute cu orez sau Yemista / Gemista, o mancare greceasca foarte gustoasa si aromata, care cu siguranta o veti intalni la tavernele grecesti, in special in perioada verii.

Legume umplute cu orez, aromate cu menta sunt un deliciu alaturi de branza feta pe toata perioada verii
Legume umplute cu orez - Yemista

Eu am preparat de data aceasta doar rosii, dar cu siguranta puteti prepara si alte legume pe care le aveti la indemana, precum: dovlecei, vinete, ardei. Coapte toate impreuna, aceste legume au un gust divin, iar cartofii asezati intre legume nu fac decat sa intregeasca acest preparat.



Vara, in Grecia acest preparat numit Yemista=umplut este o mancare de baza a grecilor pe care o prepara saptamanal. Sigur se pot regasi si alte variante a acestei retete, precum o reteta mai veche de ardei umpluti cu bulgur in loc de orez - reteta aici, legumele umplute cu carne si orez - reteta aici, legumele umplute cu orez stafide si muguri de pin. Totusi cele mai raspandite legume umplute sunt reteta aceasta.

Mod de preparare:



  1. Curatam, spalam si taiem ceapa si usturoiul. Spalam rosiile si eventual legumele, le taiem 'capacul' dupa care le scobim inauntru, pastrand miezul rosiilor, pe care il dam prin razatoare sau il taiem marunt.

  2. Hidratam orezul intr-un bol cu apa pentru aproximativ 10 minute, dupa care il spalam foarte bine sub un jet de apa si lasam deoparte sa se scurga.

  3. Incalzim o cratita la foc potrivit, adaugam uleiul de masline, ceapa tocata si calim 1-2 minute.

  4. Adaugam usturoiul, dovleceii tocati si calim aproximativ 3 minute.

  5. Adaugam orezul si lasam inca 3 minute la foc potrivit.

  6. Adaugam 2/3 din miezul rosiilor razalite si condimentam cu sare si piper.

  7. Lasam cateva minute sa se gateasca la foc mic pana ce aproape s-a absorbit umezeala.

  8. Luam cratita deoparte si adaugam patrunjel si menta tocate. Amestecam totul foarte bine umplem legumele, pe care le asezam intr-o tava pentru cuptor.

  9. Incalzim cuptorul la 180°C.

  10. Pentru sos: Amestecam restul rosiilor razalite, pasta de rosii, ulei de masline, usturoi , menta, sare, piper, putina apa si amestecam.

  11. Curatam cartofii si ii taiem apoi ii asezam intre legume ,astfel legumele isi vor pastra forma, iar cartofii vor avea o savoare aparte.

  12. Adaugam amestecul de rosii deasupra si asezam deasupra o hartie de copt umeda (vezi reteta video).

  13. Dam la cuptorul preincalzit, fara ventilatie pentru aproximativ 40 de minute (pana ce cartofii vor fi moi).

  14. Indepartam hartia de copt si dam tava inca 10 minute la cuptor.

  15. Servim legumele cu branza Feta si paine proaspta - reteta aici.


Pofta buna!




Comments


bottom of page